Fiica lui Sandu Anghel spune că 300.000 euro din banii dați lui Mircea Băsescu au ajuns la fratele acestuia

Fiica lui Sandu Anghel spune că 300.000 euro din banii dați lui Mircea Băsescu au ajuns la fratele acestuia
Publicat: 24/04/2015, 17:28

Izaura Anghel, fiica lui Sandu Anghel, a fost audiată ca martor, vineri, la Tribunalul Constanța, în dosarul în care Mircea Băsescu este judecat pentru trafic de influență, iar Marian Căpățână pentru complicitate la trafic de influență, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ea a povestit în fața instanței că, la câteva zile după ce tatăl său a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, Marian Căpățână a venit la familia sa, spunând că a fost trimis de Mircea Băsescu pentru ca în schimbul sumei de un milion de euro să îl scoată din închisoare pe Sandu Anghel. Familia Anghel a mers apoi la Mircea Băsescu pentru a-l întreba dacă cele spuse de Marian Căpățână se confirmă, iar fratele fostului președinte le-a spus să-i dea banii lui Marian Căpățână și lucrurile se vor rezolva pentru Sandu Anghel, a susținut aceasta.

Izaura Anghel a afirmat că Mircea Băsescu a primit suma de 600.000 de euro în două tranșe, una de 250.000 de euro, iar cealaltă de 350.000 de euro. Banii i-au fost dați lui Marian Căpățână într-un apartament din Constanța, aceștia au fost verificați de o doamnă de la bancă dacă sunt autentici, iar apoi Căpățână i-a dat sumele lui Mircea Băsescu, a spus ea.

Ea a adăugat că familia Anghel urma să îi mai dea lui Mircea Băsescu 400.000 de euro, dar la momentul respectiv nu aveau acești bani.

După ce Sandu Anghel a fost condamnat de prima instanță, familia sa a mers la Mircea Băsescu pentru a-i cere explicații și să le returneze banii, a susținut Izaura Anghel.

„Mircea Băsescu ne spunea să avem răbdare că se va rezolva la Curtea de Apel Dolj, care-l va pune în libertate pe tatăl meu pentru că vorbește cu fratele său. Spunea că-l va condamna pe tata la un an cu suspendare sau că va fi condamnat la pedeapsa executată deja în arest preventiv”, a spus Izaura Anghel.

Ea a menționat că, după o perioadă, Mircea Băsescu le-a înapoiat 280.000 de dolari, iar Marian Căpățână le-a returnat și el 100.000 de euro.

Conform declarațiilor făcute de Izaura Anghel, în momentul în care Sandu Anghel a fost condamnat și de a doua instanță, familia sa a cerut din nou banii de la Mircea Băsescu, iar acesta le-a spus să facă recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că acolo magistrații îl vor elibera.

Izaura Anghel a spus că i-au fost arătate lui Mircea Băsescu înregistrările făcute de Florin Anghel cu acesta, în care vorbește de banii primiți, fratele fostului președinte fiind amenințat că aceste filmări vor ajunge la presă dacă banii nu sunt înapoiați. Izaura a susținut că atunci Mircea Băsescu le-a spus că banii nu sunt la el, ci la Marian Căpățână.

După ce Sandu Anghel a fost condamnat definitiv de ICCJ la opt ani și nouă luni de închisoare, Mircea Băsescu i-a chemat să le dea restul banilor, dar atunci le-a organizat flagrantul în urma căruia cinci dintre membrii familiei Anghel sunt judecați pentru șantaj, a afirmat Izaura Anghel.

Ea a susținut că, în toată această perioadă, Mircea Băsescu le-a dat asigurări că Sandu Anghel scapă de închisoare, afirmând că vorbește cu magistrați din Olt, dar și de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, Izaura Anghel a spus că este convinsă că jumătate din banii dați lui Mircea Băsescu, și anume suma de 300.000 de euro, au ajuns la Traian Băsescu.

Instanța a decis ca la următorul termen să fie audiați Marius Constantin, soțul Izaurei Anghel, Grinică-Ion Anghel, fratele acesteia, dar și Doina Băsescu, soția lui Mircea Băsescu, în cazul celei din urmă neexistând obligația de a da declarație, ci doar dacă dorește acest lucru.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Tașcă, le-a spus jurnaliștilor, la finalul procesului, că declarația Izaurei Anghel a fost una plină de contradicții.

„Au fost declarații pline de contradicții, în contradicție cu declarațiile celorlalți membri ai familiei și în contradicție chiar cu declarațiile dânsei”, a spus Nelu Tașcă.

El a adăugat că nu știe dacă soția lui Mircea Băsescu va dori să dea declarații în fața instanței.

„Nu știu, vom vedea care este poziția dânsei”, a menționat avocatul lui Mircea Băsescu.

Marian Căpățână le-a spus jurnaliștilor, la ieșirea din sala de judecată, că dorește să afle părerea lui Traian Băsescu despre acest dosar, menționând că îl așteaptă pe fostul președinte la un pahar cu whisky.

„Cred că mai important era dacă ieșea public domnul Traian Băsescu și spunea varianta dânsului, asta cred că era interesant. Să ne spună ce variantă știe, pentru că se tot laudă că știe varianta adevărată și că a fost o înscenare. Să fie bărbat, să arate că e bărbat. Îl aștept și la mine la un pahar de whisky”, a declarat Marian Căpățână.

Următorul termen în acest proces va avea loc în 22 mai.

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpățână, într-un dosar privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestați preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influență de care este acuzat fratele fostului președinte Traian Băsescu.

În 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanța a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie 2014, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeași decizie fiind luată și în cazul lui Marian Căpățână.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Turneul lui Taylor Swift ar putea modifica strategia Băncii Angliei
×